Povestea fluturelui care n-a zburat niciodată în timpul vieții
Povestea a fost făurită în nori, într-o dimineață în care soarele-mi picta povești fierbinți pe păru-mi bălai.
Fluturele meu s-a născut scorpion! Nu credea în astrologie și nici nu avea încredere în zborul cu avionul; nu și-ar fi încredințat niciodată existența în mâini străine ce controlează o manșă, iar dacă-ntrun univers paralel s-ar fi încumetat, cu siguranță aceasta s-ar fi aflat doar în propriile mâini.
La rându-mi, i-am moștenit și “fobia”, și greu mi-ar fi să găsesc un singur lucru pe care nu i l-am furat sau nu mi l-a dat din a lui voință.
Sunt numeroși șoferi și numeroși piloți, dar niciodată, absolut niciodată n-am avut și nu o să mai am încredere în niciunul cum aveam în fluturele meu scorpion!
Până nu demult, am văzut lumea din spatele unui cadran de sticlă, și aș fi putut să adorm, o, și ce somn bun era atunci când mă purta pe serpentine, dar nici măcar o secundă nu m-am temut că n-o să mai deschid ochii; indiferent de circumstanțele în care conducea, misiunea lui era să mă țină în siguranță.
Sunt numeroși șoferi, dar pentru mine, el mi-a fost cel mai bun pilot în viață, m-a făcut să simt că zbor lin chiar și atunci când asfaltul prezenta turbulențe, a făcut atâtea escale câte au fost nevoie pentru a-mi satisface toate pasiunile, n-a ținut cont de fusul orar sau de distanța parcursă și întotdeauna a aterizat fără întârziere, în siguranță și fără avertizări ale turnului de control.
Ultimul zbor însă, a trebuit să-l facă singur, și chiar de m-am dus după el, (acest drum făcând parte din altă poveste pe care probabil o veți cunoaște cândva) m-a aruncat pe pământ cu o pereche de aripi ce-mi țineau loc de parașută și o inimă plină de voință și sete de viață pe post de combustibil.
Fluturele meu n-a zburat niciodată, nici nu știu dacă l-aș fi putut vreodată convinge să o facă, își iubea prea mult cadranul din sticlă, iubea prea mult munții ca să-i vadă ca pe niște furnicuțe de undeva de deasupra norilor, iubea să conducă noaptea când ningea liniștit pe șosele neexplorate, iubea sunetul ploii ce atingea capota, își iubea țara și mi-a arătat-o până la ultima piatră; n-a zburat, dar a condus până în ultima secundă, apoi m-a lăsat pe mine să-l conduc pe cel mai sinistru drum, drum fără câmpii colorate de maci și toporași, drum fără zăpadă blândă, drum fără muzica ce-i plăcea să-i răsune în boxe, un drum cu o liniște surdă și rece, drumul de pe care nu l-am mai văzut niciodată să se întoarcă.
Vorbind de fobii, eu mi-am învins-o!
Probabil sunt omul care iubește cel mai mult cerul! Aș sta o eternitate să-l privesc, să observ paleta de culori pe care Dumnezeu sau Universul a oglindit-o pe pământ, dar mi-am dat seama că am început să iubesc și mai mult cerul din momentul în care 4 diamante mi-au fost aruncate printre nori!
Poate fluturele meu n-a zburat, dar după dispariția lui, nu m-am simțit nicicând mai în siguranță decât atunci când sunt deasupra norilor!
Poate nu pilotează el, dar cu fiecare zbor cred din ce în ce mai mult, sau îmi place să cred, că pilotul automat al avionului are de fapt 2 aripi de fluture.
Privesc prin geamul mic al avionului și de fiecare dată când zăresc pătura infinită de nori, vata de zahăr nețărmurită, zâmbesc sau mă trezesc cu ochii în lacrimi, pentru că undeva într-un compartiment al sufletului îmi place să cred că în nori sunt cea mai protejată!
Scorpionul meu n-a zburat sau mai bine zis, fluturii mei scorpioni n-au zburat, dar zbor eu la ei de câte ori am ocazia; deasupra norilor sunt acasă, nimic rău nu mă poate atinge, doar razele soarelui și privirile lor!
Unii fluturi își rup aripile înainte să zboare, pentru a le face cadou color ce nici nu știu că au nevoie de ele!
Sunt întreruptă de anunțul aterizării, arunc o ultimă privire pe micul geam și-mi doresc să vină mai repede o dată viitoare.
Aveți grijă ce culori îmi pictați pe cer!
The Ale Blue Empire 